Nu vreau să fac scandal și nici să denigrez pe nimeni. Nu mă ocup cu flecării sau cu fapte de nimic. Scopul articolului este doar să prezint incompetența celor de la Facebook. E mult? E puțin. Ar merita mai mult…
Îmi place diplomația, apreciez respectul și îl ofer din oficiu chiar și celui care nu merită, dar deja aici este vorba pur și simplu de ignoranță, aroganță și de multă incompetență.
Care-i problema?
Problema a început din momentul în care contul de Facebook al unui prieten (colaborator) a fost „spart”.
Ce s-a întâmplat mai apoi este istorie…
Patru pagini de Facebook (din șase) au fost compromise. La fel și un grup de Facebook (din trei).
Ce înseamnă „pagină compromisă”? Pagina respectivă nu are un proprietar (în Business Manager), iar hackerul fiind administrator, și-a pus ca proprietar un cont de Business Manager. Hackerul nu e de azi pe mâine, astfel că a tot schimbat proprietarul paginii, doar-doar să șteargă urma…
Trebuie să știi că a fi administrator pe o pagină de Facebook nu este suficient! Trebuie să fii proprietarul paginii în Business Manager, cu un cont de Business Manager. Așa ușor închid tichetele cei de la Facebook, doar pe considerentul că nu ai cont de Business Manager…
Contul de Facebook a fost rapid eliminat… Hackeruk a schimbat adresa de e-mail, numărul de telefon și parola. Ulterior, a șters contul.
Problema a explodat
Am încercat să ajut. Într-un final, am reușit să recuperez grupul de Facebook, plătind $30 prin PayPal. Prima persoană cu care am intrat în contact mi-a cerut $500. Ulterior a scăzut la $200, dar bine că după 4 zile am plătit $30 la altă persoană, care la rândul ei se ocupă cu vânzarea și cumpărarea paginilor și a grupurilor de Facebook.
Ai observat în ultimul timp că se „sparg” tot mai multe conturi de Facebook prin tot felul de metode puerile? Dacă observă că acel cont este administrator pe niște pagini interesante (interesant = urmăritori numeroși), atunci caută să-și șteargă urma și își atribuie paginile respective.
Problema lor (este o rețea de hackeri, nu este doar unul) e că am fost pe fază, am documentat cazul, am identificat persoanele care postează mizerii pe una dintre paginile de Facebook, am trimis deja până acum 10 tichete la Facebook, iar Facebook refuză să facă ceva concret.
Ce fac cei de la Facebook?
Deja au trecut peste 20 de zile de când situația persistă. Hackerii sunt liberi să posteze conținut ilicit, iar cei de la Facebook efectiv dorm pe ei.
Momentan, cei de la Facebook mi-au luat dreptul de a trimite noi tichete, singura comunicare o am prin e-mail. I-am deranjat? Tot îmi spun să am răbdare, iar după câteva zile, concluzia lor este că nu pot să rezolve situația, oferind un răspuns pueril cum că nu aș fi fost eu administratorul principal al paginii respective în momentul în care pagina a fost compromisă.
Alo! Reactivează contul de Facebook al celui în cauză și vezi clar cine, ce și cum a „mișcat” lucrurile! Sunt IT-ist de „nșpe” ani și n-am văzut o echipă mai incompetentă decât cei de la Facebook! E pur și simplu rea voință!
De fapt, ăștia de la suport, nu-s IT-iști, ci se ocupă cumva de Customer Care, deci au ceva funcții de flower-power, funcție nou apărută în perioada pandemiei.
Facebook ascunde mizeria sub preș
Încă mai consider că TikTok este cea mai mizerabilă platformă de Social Media, dar din ce-mi demonstrează cei de la Facebook, cred că s-ar putea să-mi schimb clasamentul.
Din moment ce oamenii de la Facebook (sau Meta, cică sunt „nșpe” divizii și niciuna nu vrea să reactiveze un cont de Facebook „spart”) observă că pagina este furată și văd cu ochii lor că se postează mizerii, de ce nu le suspendă nici măcar dreptul de a posta pe pagină?
Am cerut de nenumărate ori să le suspende dreptul acelor derbedei să mai posteze conținut ilicit. Cei de la Facebook dorm pe ei.
Securizează-ți contul de Facebook!
La urma urmei, este platforma lor, nu-i așa? De ce să mă supăr eu pe ei? E casa lor, legea lor, nu contează că e junglă la ei, corect? Asta este, nici hi5 n-a dus-o mult, deci nu mă aștept ca Facebook s-o mai ducă mult în ritmul ăsta…
Apropo, dacă ești om serios și ți-ai pornit deja o afacere pe Facebook, îți recomand să-ți securizezi atât contul de Facebook, cât și pagina (paginile) de Facebook.
Te rog să intri pe pagina „Consultanță securizare cont + pagină de Facebook” și să afli mai multe detalii. Te pot ajuta.
Cei de la Facebook își vor dovedi incompetența când vine vorba de ajutor fix atunci când vei avea nevoie. Mai bine faci tu ceva de la bun început și îți securizezi tot ce ai!
Hackerii sunt niște derbedei care vor doar bani. Nu au cine știe ce tehnologie, dar așa de mizerabili în gândire cum sunt ei, reușesc să păcălească o grămadă de oameni.
O grămadă de conturi de Facebook au fost „sparte” în ultima perioadă și o altă grămadă de pagini de Facebook au fost compromise.
Rata de rezolvare a cazurilor este zero cu virgulă… Incompetența celor de la Facebook se dovedește prin simplul fapt că nu vor să rezolve cazuri concrete, după ce le pui pe tavă „nșpe” explicații, plus raporturi în format PDF cu documentele cerute de ei (buletin, certificat de înregistrare firmă, certificat de marcă înregistrată etc.).
Să mai scriu încă o dată că sunt IT-ist? Cei de la Facebook fac de rușine numele de IT-ist.
Am răbdare să le trimit tichete fără număr, dar se pare că cei de la Facebook nu mai au răbdare cu mine. Ce să le zic? Mulțumesc!
Nu denigrez pe nimeni!
Vreau să precizez faptul că nu denigrez pe nimeni. Am dovezi suficiente ce pot fi analizate (de ei sau de părți terțe), care să le demonstreze incompetența.
Măcar de-ar fi incompetență de-aia inocentă, în care omul chiar nu știe ce să facă sau cu ce să te ajute, dar deja aici este rea voință.
Celor de la Facebook le convine că pagina respectivă, pe care se postează mizerii, a crescut la numărul de urmăritori (de la 22.000 la 76.000 în trei săptămâni), astfel că cine sunt eu (consultantul IT) să le spun ce să facă?!
Scopul celor de la Facebook este acel „reach”, iar dacă a crescut, atunci ei sunt mulțumiți. Nu sunt deranjați de faptul că ești păgubit. E fix problema ta pentru că n-ai fost atent și nu ți-ai securizat contul și pagina (paginile) de Facebook!
Până la urmă, tot mortul este vinovat, nu-i așa?
Repet! Nu denigrez pe nimeni, nu caut scandal cu nimeni, nu aduc injurii nimănui, nu pătez imaginea cuiva, ci pur și simplu am scris articolul să știe cât mai multă lume ce ajutor primește (sau să se aștepte să primească) de la Facebook.
Le-am trimis e-mail că voi scrie un articol ca efect al „ajutorului” pe care mi l-au oferit. Să fie sănătoși!
Cică au nevoie de timp… E o glumă… Un IT-ist rezolva cazul imediat, reactiva contul șters, mergea pe fir, elimina toți derbedeii ăia care postează mizerii (sigurat au conturi și pagini furate, plus o grămadă de conturi false), iar la final făcea un raport și toată lumea era mulțumită.
Dar de ce să faci o treabă bună și ușoară când te poți complica, nu-i așa? Asta înseamnă să fii incompetent!
S-auzim numai de bine!
P.S. În caz că se-ntâmplă rezolvarea problemei, nu voi șterge articolul, dar voi pune un UPDATE imediat după acest paragraf. Incompetența lor este dovedită, iar eu îmi asum articolul și convingerea despre cei de la Facebook.
UPDATE: situația s-a rezolvat în proporție de 90%. Slavă Domnului!
„Binele-i bun atunci când e bine făcut.”
✍ Horja Robert Emanuel
CEO & Director HRE CONSULTANT S.R.L.
WhatsApp 075 041 7794
Nu-i denigrezi, dar îi faci incompetenți în piața publică :)). Nu că nu ar merita… 🙂
Când deja discuți cu omul, îi spui că e nonsens ceea ce face și ceea ce spune, dar continuă să își apere părerea (sau ce-o fi…), atunci îmi permit să-i pun o etichetă.
Nu se supără Facebook pe mine… Cazul a luat amploare mai mare după acest articol. Sper că vor rezolva în scurt timp toată problema.