fbpx

„Binele-i bun atunci când e bine făcut.” (Horja Robert Emanuel)

Îmi place să creez, să am idei, să inventez, dar cel mai mult îmi place să mă joc cu ceea ce creez și să pun punctul pe „i” prin idee, invenție și inovație. Aici cred că se găsește succesul binecuvântării mele profesionale și personale.

Blog

Contact

SEO
Google își schimbă algoritmul! (august 2023)

Ai auzit că Google își schimbă algoritmul? Ieri, 22 august (2023), cei de la Google au anunțat că lucrează deja la implementarea noului algoritm. Cu ce te afectează?

Cel mai probabil, dacă ți-ai făcut treaba ca un om de SEO veritabil, nu trebuie să faci nimic atunci când apar actualizări majore la Google. De ce?

Dacă nu observi nicio schimbare și site-ul tău e în top (ca de obicei), atunci continuă-ți treaba și stai liniștit! În schimb, dacă site-ul tău a căzut „în gol” și nu-l mai vede „nimea”, atunci ori e ceva eroare de la Google, ori site-ul n-a fost de la început bine optimizat, iar acum își ia răsplata…

De ce face Google aceste schimbări de algoritm? Pentru o bună funcționare a lucrurilor. Dar de ce face atât de multe schimbări în ultima perioadă?

Precizare: Google nu face mai multe actualizări (update-uri) decât de obicei, ci doar le comunică mai des decât o făcea de obicei… Actualizările sunt la ordinea zilei la Google.

Google a făcut (sau a anunțat că a făcut) 3 actualizări în acest an (2023), iar cea mai mare a fost în martie. Cât durează o astfel de actualizare? Aproximativ 2 săptămâni.


10 sfaturi/informații de luat în considerare

1) Nu trebuie să-ți schimbi planul de SEO când Google își schimbă algoritmul! Schimbă echipa care se ocupă de SEO dacă site-ul cade-n cap! Glumesc… Schimbă-ți strategia! Un SEO făcut ca la carte nu are voie să aibă daune când Google își schimbă algoritmul!

2) Google este cel mai bun prieten al omului… Glumesc! Cei de la Google cred că e imposibil să faci un reverse engineering complet la sistemul lor de afișări… Oameni inocenți, nu-i așa?

3) Actualizează-ți conținutul periodic! Google preferă conținut „proaspăt”.

4) HTTPS nu mai este relevant pentru algoritmul Google! (Dar rămâne important pentru utilizatori…)

5) Viteza paginii și experiența utilizatorilor sunt factori extrem de importanți când vine vorba de poziția în clasamentul Google.

6) E-E-A-T (Experience-Expertise-Authoritativeness-Trustworthiness) este în continuare o „mâncare de pește” foarte bună…

7) Folosirea instrumentelor de audit nu-ți garantează locul 1 în Google (dacă nu știi ce să faci cu datele obținute, evident…).

8) Data publicării articolului nu este un factor care contează pentru clasarea site-ului în Google (mai degrabă contează actualizarea conținutului, nu vechimea paginii…).

9) Numărul de cuvinte nu este un factor decisiv! Nu este un factor relevant faptul că ai un articol de 2000 sau de 200 de cuvinte! Mai relevant e timpul pe care-l petrece cititorul pe pagină. Poate că am dat un exemplu cu o diferență prea mare de la 200 la 2000, dar dacă tot scrii un text de 2000 de cuvinte, scrie-l bine de tot!

10) Nu te chinui să înțelegi algoritmul Google! Fie vorba între noi, nu există un anume algoritm Google pentru clasarea site-ului în top pe Google, ci sunt o sumedenie de factori, unii pe care-i poți implementa, controla și îmbunătăți, iar alții care nu țin nici măcar de cei de la Google…

Spor la treabă!


„Binele-i bun atunci când e bine făcut.”

✍ Horja Robert Emanuel
CEO & Director HRE CONSULTANT S.R.L.
WhatsApp 075 041 7794

Distribuie:
Abonează-te
Primește notificări pentru
guest
0 Comentarii
Impresii
Vezi toate comentariile