„Binele-i bun atunci când e bine făcut.” (Horja Robert Emanuel)

Îmi place să creez, să am idei, să inventez, dar cel mai mult îmi place să mă joc cu ceea ce creez și să pun punctul pe „i” prin idee, invenție și inovație. Aici cred că se găsește succesul binecuvântării mele profesionale și personale.

Blog

Contact

HRE
Principiile HRE | 2. Curajul

Ai curaj? Din moment ce ai un business, ești deja o persoană curajoasă… Întrebarea e următoarea: cât timp vrei să ai curaj?

Întreb „Cât timp vrei?” pentru că, până la urmă, curajul este o alegere. De ce?

Curajul se observă cel mai bine în situații complicate, de teamă, instabilitate și nesiguranță. Dacă te afli într-o situație dificilă, cum știi că ai curaj? Numai dacă iei decizia să acționezi…

Orice business întâmpină greutăți, de la problema „lunilor de aur”, lipsa clienților (și poate a angajaților) până la costul și calitatea produselor. Ai curaj să înfrunți realitatea?

Dacă ești onest, cel mai probabil vei observa că nu oferi cele mai bune servicii sau produse. Te bazezi pe adevăr, nu-i așa?

Concurența este binevenită întotdeauna. Cel mai rapid progres într-un business se realizează în momentul în care ai cu cine să te compari.

Dacă firma X are un design special la împachetare, firma Y un produs mai compact, iar firma Z un produs mai util, atunci știi ce ai de făcut în perioada următoare: trebuie să iei o decizie! Evoluezi sau stagnezi?

Ce faci când intră domnul Risc în discuție? Cine își asumă riscul? Cel care are curaj.

Dacă ți-ai făcut calculele și toate „drumurile duc la Roma” (sau la succes), atunci fii curajos și acționează!

Acțiunea este o formă de curaj! Fii curajos!

O precizare: nu trebuie să „calci pe cadavre” doar de dragul de a fi curajos!

Prefer să fiu curajos și să decid înțelept! Nu doar atât, ci să îmi și asum orice eșec! Aici e cheia cheilor… Ai curaj să-ți asumi eșecul? Fii integru!


P.S. Dacă ai nevoie de servicii pentru digitalizarea afacerii (aplicații WEB & Android, creare de conținut pe Social Media, articole de blog, optimizare WEB) sau consultanță business, IT, Social Media, te rog să mă contactezi pe WhatsApp la numărul +40 748 779 701.


Vezi și

Distribuie:
Abonează-te
Primește notificări pentru
guest
0 Comentarii
Impresii
Vezi toate comentariile