fbpx

„Binele-i bun atunci când e bine făcut.” (Horja Robert Emanuel)

Îmi place să creez, să am idei, să inventez, dar cel mai mult îmi place să mă joc cu ceea ce creez și să pun punctul pe „i” prin idee, invenție și inovație. Aici cred că se găsește succesul binecuvântării mele profesionale și personale.

Blog

Contact

HRE
Principiile HRE | 4. Perseverența

De câte ori te-ai dat bătut? De câte ori ai renunțat la visurile tale? De câte ori ai zis „Nu mai pot!”? Poate că ai nevoie de perseverență… Sigur ai nevoie!

Perseverența este o trăsătură de caracter la care se ajunge chiar prin perseverență. Nu poți să fii statornic dacă nu te „încalți” cu perseverență.

De ce am pus perseverența pe ultimul loc, ca principiu? Să-mi aduc aminte că întotdeauna trebuie să lucrez cu adevărul, neapărat să am curajul la purtător și să fiu de neclintit cu ajutorul integrității!

Poți să-ți creezi mii de principii, dar dacă nu te ții de ele, atunci sunt degeaba… Este obligatoriu să perseverezi în principiile pe care ți le-ai însușit. Nu te da bătut! Fii demn!

Uneori, parcă un business are mai multe coborâșuri decât suișuri. Ce e de făcut? Caută soluții! Poate ai încercat N variante și ai ajuns la capătul puterilor… Nu te lăsa, perseverează! (Cere ajutorul unui consultant.)

Care-i rolul acelei luminițe micuțe de la capătul unui tunel? E strigătul speranței că la capătul tunelului există ceva bun. Poate că la capătul puterilor stă o recompensă, cine știe?!

Nu trebuie să te descurajezi nici măcar în pragul falimentului! Ușor de scris, greu de făcut… Dacă ai la bază adevărul, curajul și integritatea, perseverența este picătura de care ai nevoie pentru a umple paharul.

Încă ceva: Nihil sine Deo! („Nimic fără Dumnezeu!”).

Sunt momente când efectiv totul se prăbușește… În astfel de momente, cel mai înțelept lucru pe care îl poți face este să fugi la Dumnezeu! Credința în Dumnezeu luminează mai frumos în clipele grele…

Ce principii sănătoase aplici în viața de zi cu zi? Oricare ar fi ele, te rog să perseverezi în ele!

Nu mă dau bătut dacă binele nu-i bine făcut! Ce fac după aceea? Perseverez!


P.S. Dacă ai nevoie de servicii pentru digitalizarea afacerii (aplicații WEB & Android, creare de conținut pe Social Media, articole de blog, optimizare WEB) sau consultanță business, IT, Social Media, te rog să mă contactezi pe WhatsApp la numărul 075 041 7794.


Vezi și


„Binele-i bun atunci când e bine făcut.”

✍ Horja Robert Emanuel
CEO & Director HRE CONSULTANT S.R.L.
WhatsApp 075 041 7794

Distribuie:
Abonează-te
Primește notificări pentru
guest
0 Comentarii
Impresii
Vezi toate comentariile