
Salutare! Te-ai gândit că ai nevoie de un Social Media Manager pentru businessul tău? Un Social Media Manager este la fel de important precum volanul de la mașină.
La urma urmei, dacă n-ai direcție, a merge tot înainte nu înseamnă cea mai bună soluție. Uneori, ca în viață, ajungi la o cotitură sau la o răscruce. Ce faci? Alegi să o iei la dreapta sau la stânga?
Un Social Media Manager vede imaginea de ansamblu sau altfel spus, vede harta și știe care-i calea bună pentru businessul tău în mediul online.
E-adevărat că pe drum vor apărea tot felul de provocări, dar dacă nu se pierde mentalitatea de învingător și se menține o constanță din toate punctele de vedere, inclusiv la capitolul răbdare, succesul este inevitabil.
Apropo, știi ce este succesul? Găsești o grămadă de definiții pe internet și în cărți. Poate chiar tu ai o definiție proprie, așa cum am și eu una izvorâtă prin prisma experiențelor.
Pentru mine, succesul este rezultatul izvorât din abilitatea și capacitatea de a munci, a răbda, a persevera și din nou de a munci. Atât? Bineînțeles, întotdeauna trebuie să-l implici pe Dumnezeu în ceea ce faci.
Dacă te bazezi doar pe tine sau pe tine și pe alții, o dai în bară. Dacă te bazezi pe Dumnezeu, chiar dacă o dai în bară, te ridici și mergi mai departe. E mare lucru să ai pe cineva alături și Acela să fie Dumnezeu!
Cum rămâne cu premiul sau cu îndeplinirea visului? Întotdeauna vei avea alte obiective, dar fără Dumnezeu, muncă, răbdare, perseverență și iar muncă nu vei fi în stare să îndeplinești nimic.
Ai auzit de adaptarea hedonică? Este acel echilibru care apare în viața omului fie că și-a luat o mașină nouă, fie că i s-a stricat mașina, deci fie la bine, fie la rău, ajunge la un echilibru indiferent ce circumstanțele externe. Plăcerea interioară revine la normal când e vorba de factori externi.
În cazul unui business, un antreprenor pune deseori la suflet ceea ce se întâmplă pentru că se implică 100%.
Ei bine, în Social Media va fi întotdeauna nevoie de adaptare și de un om care să gândească lucid pentru a lua cele mai bune decizii cu privire la prezența în mediul online a afacerii tale.
Ai nevoie de un consultant, care să analizeze lucrurile dintr-o perspectivă imparțială? Sunt și consultant pe partea de marketing, deci putem fain-frumos să avem o discuție de ansamblu înainte de a trece la treabă cu platformele de Social Media.
Pentru mai multe detalii, te rog să-mi scrii pe WhatsApp la numărul de telefon 075 041 7794. Mulțumesc!
Cauți un Social Media Manager pentru afacerea ta? Într-o lume în care digitalizarea este la ordinea zilei, orice business trebuie să aibă o prezență activă în mediul online. Cum? Așa cum bine te-ai gândit, cu ajutorul unui Social Media Manager.
Probabil înțelegi faptul că platformele de Social Media sunt în continuă dezvoltare și te gândești serios să ai pe cineva care este la curent cu noutățile din domeniu sau poate că vrei să fii tu Social Media Manager pentru businessul tău.
E bine să înțelegi și să fii direct implicat în imaginea afacerii pe internet, dar îți scriu din proprie experiență că nu poți să le faci pe toate: și să centrezi, și să dai la poartă, și mai ales să dai gol de fiecare dată.
Mă bucur că ai găsit site-ul meu! Orice căutare persistentă dă roade, corect? Hai să-ți prezint mai multe lucruri, să nu te las doar la stadiul de idee, ci să te plimb puțin printre gândurile mele ca să vezi ce înseamnă viziunea unui Social Media Manager.
Știi cu ce se ocupă un Social Media Manager? Dar oare știi ce calități trebuie să aibă?

În primul rând, înainte de a face ceva, un Social Media Manager trebuie să aibă câteva calități. Uneori, aceste calități pot fi deprinse pe parcurs, dar e nevoie să aibă măcar câteva trăsături de bază la nivel de caracter, cum ar fi răbdarea, integritatea și perseverența.
Îți place să stai printre oameni care înjură din două în două minute? Sau oameni care nu-și asumă ceea ce fac și dau vina imediat pe alții? Ferește-te de ei!
Răbdarea este o trăsătură de caracter care nu trebuie să lipsească de la un Social Media Manager! Dacă se poate, angajează și înconjoară-te numai de oameni răbdători!
Integritatea este un alt element de bază de care trebuie să ții cont. Gândește-te cât de toxic e să ai un angajat sau un colaborator care acceptă să facă lucruri mârșave cu tine împotriva altora. Nu-i așa că parcă nu te-aștepți la ziua când afli că și tu ești „tras în țeapă”? Ce faci când îți iei țeapă? Vei avea un déjà-vu.
Pentru a progresa, cea mai bună calitate este perseverența. Mediul online este în continuă schimbare și majoritatea acțiunilor trebuie să fie personalizate, chiar dacă ai un șablon pe care să-l urmezi.
Dacă ești perseverent, atunci ești cu un picior pe terenul victoriei. În schimb, dacă n-ai răbdare și nici nu perseverezi când observi că n-ai rezultate (și nici nu schimbi nimic), pot să-ți spun că ai nevoie de un Social Media Manager.
Ce face un Social Media Manager? Din moment ce „omul nostru” are aceste trei calități principale (răbdare, integritate, perseverență), orice face, va fi un pas înainte pentru businessul tău.
Îți scriu din perspectiva mea cu ce se ocupă un Social Media Manager. Unii vor spune că atribuțiile pe care le scriu sunt cam multe și că n-ar trebui să fie amintite.
Ei bine, mie îmi place să abordez situația per ansamblu și să fiu pregătit când apare „neprevăzutul”. Un Social Media Manager adevărat își asumă riscuri. Câți oameni asumați cunoști? Cu siguranță nu prea mulți… Dacă ar fi mulți oameni care să-și asume ceea ce fac, mai ales greșelile, lumea ar fi mult mai bună, poate prea bună.
Totuși, ce face „omul nostru”? Strategia de conținut, crearea conținutului digital, programarea postărilor pe platformele de Social Media (inclusiv partea de management, fie cu răspunderea la comentarii, fie cu preluarea și distribuirea potențialilor clienți la departamentul de vânzări), campanii de publicitate (Facebook & Google Ads), analiză și rapoarte lunare, cercetare pentru dezvoltarea continuă și nu în ultimul rând, are grijă de vocea brandului.
Par multe atribuții? Dacă intrăm în detalii, rezultă și mai multe. Hai să le luăm pe rând!

Ce-ar fi să scriu acest capitol într-un mod strategic? Nu doar strategic, ci și într-un mod inedit. Cum?
Voi scoate în evidență strategia pe care trebuie să o aibă orice business în mediul online printr-un singur cuvânt. Ce cuvânt? POPULAR:
La urma urmei, în jurul cuvântului popularitate se învârte tot ce se întâmplă pe Social Media. De ce? Ia uită-te un pic la orice vedetă, la orice persoană populară. Ce observi? Orice postează, orice zice, orice face, adună o grămadă de aprecieri de la fani.
Bineînțeles, nu înseamnă că ceea ce zice și face o vedetă este 100% bine și demn de apreciat sau urmat, dar unii fani ar fi în stare să plătească numai ca să le audă respirația.
Cum devii popular? Sau cum devine afacerea ta populară? În primul și-n primul rând ai nevoie de vizibilitate. Fie că te pui să câștigi UEFA Champions League, fie că joci tenis la turneele de Grand Slam, fie că faci orice altceva, ai mare nevoie de vizibilitate.
Vedetele au vizibilitate datorită industriei sau domeniului în care activează. Hai să-ți dau un exemplu: fotbalistul Cristiano Ronaldo (un superstar la nivel internațional) și-a deschis un canal oficial pe YouTube. Într-o oră și jumătate a făcut deja un milion de abonați. N-are rost să mai zic că în 2 zile a ajuns la 30 de milioane de abonați.
Cristiano Ronaldo este cea mai populară persoană când vine vorba de numărul de persoane care-l urmăresc pe Social Media: are peste 900 de milioane de urmăritori pe toate conturile oficiale pe platformele de Social Media (plus că are o sumedenie de conturi făcute de fani ⇒ contează foarte mult să-ți facă și alții reclamă, nu doar tu).
Așadar, cum faci o strategie în jurul cuvântului POPULAR? Hai să iau fiecare literă în parte și să-i atribui un cuvânt eminamente esențial.
Când ești adult, aproape toate lucrurile trebuie planificate, nu-i așa? De ce? Pentru că ai responsabilități și unele lucruri trebuie făcut urgent (pe loc), iar altele pot să mai aștepte pentru că nu sunt necesare.
Și mie îmi place proverbul „Nu lăsa pe mâine ce poți face azi”, dar țin neapărat la odihnă. Dacă după muncă nu urmează odihnă, vei avea probleme. Probleme mari! Dacă știi să te odihnești la fel de tare (sau de „dur”) precum muncești, ești pe drumul cel bun.
Revenind la planificare, aceasta trebuie să se facă în mod obligatoriu fie pe termen mediu, fie pe termen lung. De ce nu pe termen scurt?
Ce rost are să faci o strategie de Social Media pentru o săptămână? O săptămână nu ajunge nici măcar pentru faza de testare (în caz că nu faci 10 postări pe zi și ai buget nelimitat la reclame).
Mie îmi place să-mi fac o planificare lunară. Dacă știu ce am de făcut pe luna respectivă, mai ales când vine vorba de platformele de Social Media, pot să-mi organizez timpul de lucru astfel încât să termin tot ce trebuie terminat, plus să am timp berechet pentru faza de analiză și cercetare.
Din moment ce observ că ceva nu merge bine, vreau să am timpul necesar pentru a pune în aplicare idei noi.
O planificare pe termen lung poate fi de minim 3 luni. De ce 3 luni și nu 2 sau 4? Ne putem gândi la anotimpuri. Fiecare anotimp are farmecul lui, cu anumite sărbători sau evenimente importante care merită luate în calcul atunci când dorești să creezi conținut digital, adică să faci postări.
Apropo, care-i obiectivul tău din moment ce vrei ca businessul să fie vizibil, pardon, popular, în mediul online?
Cred că întrebarea anterioară este una retorică. Obiectivul principal este creșterea numărului de clienți, corect?
Dar cum ajungi să „bați palma” cu un client? Este un proces care trebuie să înceapă de undeva. De unde?
Totul începe cu vizibilitatea. Mă repet? Nu-i bai! Vizibilitatea este la fel de importantă în mediul online ca lumina zilei! Vede lumea ce servicii sau produse oferi? Dacă da, te felicit! Dacă nu, te ajut!
După ce vede lumea ce oferi, primești vizite pe site, aprecieri sau comentarii pe platformele de Social Media, te sună lumea? Dacă da, înseamnă că ai de-a face cu niște clienți potențiali.
Ai oameni buni la vânzări? În mod normal, dacă mecanismul de marketing funcționează ca la carte, nu mai e nevoie de prea mult efort din partea oamenilor de la vânzări. Cea mai bună reclamă e aceea care-l face pe om să cumpere direct fără să facă niciun efort (#research) în plus.
Apropo de platforme, pe ce platforme de Social Media este vizibil businessul tău? Pe toate? Pe niciuna?
Personal, „atac” din toate direcțiile platforma Facebook, iar platformele Instagram, LinkedIn, TikTok și Threads le folosesc mai mult pe partea de testare.
Nu recomand nimănui să „se arunce” pe o singură platformă sau pe toate. De ce? Dacă platforma aleasă te lasă când ți-e lumea mai dragă? Plus că nu cred că ai timp să te ocupi de toate platformele de Social Media!
Îmi place să pun același tip de postări pe toate platformele. Sunt egoist și prefer eficiența? În primul rând prefer eficacitatea, adică, dacă observ că o postare „merge” bine pe o platformă și are rezultate pe o altă platformă, am curaj să o public peste tot. În al doilea rând, îmi place eficiența: creez o postare și o public pe patru-cinci platforme. Tare, nu?
Aș fi egoist și încăpățânat dacă aș dori să investesc într-o singură platformă.
Din fericire, abordez partea de marketing digital atât din direcția platformelor de Social Media, cât și din direcția optimizării SEO a site-urilor web.
Când site-urile au avut probleme, am avut de lucru pe platformele de Social Media; când platformele de Social Media au „căzut” (vezi articolele „Facebook s-a întors cu fața la cărți și cu spatele la oameni…”, „WhatsApp a căzut!”, „De ce a căzut ‘Triunghiul Bermudelor’ din era digitală?”) am avut la îndemână site-urile.
Întotdeauna este bine să ai ceva de rezervă. E ideal dacă rezerva este la același nivel cu elementul principal, de bază!
M-am gândit chiar să-mi creez propria platformă pentru a pune și-acolo tot ce postez pe platformele de Social Media. M-am hotărât că e nevoie, din moment ce sunt consultant pe zona de marketing digital, am neapărat nevoie de cât mai multă vizibilitate. Platforma va fi și un avantaj pentru clienții mei, deci poate fi de bun augur pentru toată lumea.
Următorul pas în strategie este unicitatea. Poți să fii unic? Și da, și nu.
Unicitatea atrage. De ce te-ai îndrăgostit de prietena sau de soția ta? Pentru că era unică, pentru că te-a făcut să simți ceva pentru ea, ceva ce n-ai mai simțit pentru nicio altă fată din lumea asta. Unicitatea este de dorit și de prețuit!
Dacă te uiți un pic la ce tipuri de postări are concurența ta, primul gând ar fi să copiezi postările care au cele mai mari rezultate, corect? Ei bine, ce-ar fi să-ți pui și tu un pic amprenta și să cizelezi postările pentru a le crește valoarea?
Țin minte că eram în clasa a 5-a și am făcut același desen cu cel al colegului meu de bancă. Domnul profesor de desen a observat acest lucru, dar fiindcă era un artist adevărat, a evidențiat cazul nostru în fața clasei și a arătat că desenul meu, adică, copia, este mai bun decât desenul colegului meu de bancă, adică decât varianta originală.
Faza cea mai tare a fost când a pus desenele deasupra tablei (pe rama de sus), iar după ce m-a lăudat (cu tot cu mustrările aferente), a luat desenul original și când să ia desenul meu, foaia a căzut în spatele tablei. Așa s-a dus „faima” mea.
Faima ta are o șansă în plus dacă vii cu postări originale. Am experiență să fac și replici mai bune decât originalul, și postări originale, unice, personalizate, adaptate în funcție de ce se dorește a fi evidențiat.
Bineînțeles, când vezi că ceva funcționează, atunci trebuie mers pe ideea respectivă. De exemplu, pe contul meu personal de Instagram (@horjarobert.ro), am trei tipuri de postări, și anume:
- versete din Biblie
- postări motivaționale
- citate diverse
Am observat că aceste trei tipuri de postări, chiar dacă sunt generale, acoperă o arie foarte mare de oameni, indiferent de vârstă și alte elemente diferențiatoare.
Știu că în cazul unui business, postările de pe Social Media nu pot acoperi interesele oricărei persoane, mai ales când vine vorba de reclame, dar asta nu înseamnă că nu se pot face și postări generale.
Unul dintre scopuri, pe lângă cel de a „bate palma” cu clienții, trebuie să fie și creșterea autorității. Nu se știe niciodată când cineva, care n-are nevoie acum de serviciile sau produsele tale, te recomandă unui apropiat care are nevoie de ceea ce oferi.
Cum era proverbul acela cu vorba lungă? „Vorba lungă, sărăcia omului.”
Sunt cazuri când este indicat să discuți mult. De ce? Pentru că trebuie să ajungi la un numitor comun. Dacă ai un Social Media Manager, atunci acesta trebuie să discute cu toată lumea din firma ta pentru a înțelege cât mai bine procesul prin care se creează produsul (îndeosebi avantajele acestuia) sau pentru a observa detaliile serviciilor pe care le oferi.
Dacă nu se trece la acțiune după ce se vorbește, atunci e bai! Poate de aceea nu-mi plac ședințele din mediile corporative. Atâtea ședințe inutile n-am mai întâlnit nicăieri. Ședințele fără acțiune sunt pierdere de vreme.
După ce se face planificarea, după ce ai un obiectiv stabilit (și îți definești fiecare pas care te îndreaptă spre finalizarea obiectivului), după ce alegi platformele de Social Media pe care să le „ataci”, după ce ai ideile unice de postări, înseamnă că e vremea ca Social Media Managerul să se apuce de treabă.
Unii vor spune că un Social Media Manager nu trebuie să creeze postările, dar eu îți ofer servicii complete. N-am ajuns consultant doar ca să ies la restaurant cu potențialii clienți, ci am ajuns consultant pentru că știu să implementez soluțiile pe care le ofer.
Ce se face după toate aceste etape? Se trece la analiză.
Analiza nu trebuie să lipsească din strategia nimănui, fie că se integrează un model de business, fie că se implementează posibile soluții în cadrul unui departament, cum este cel de marketing.
Fiecare rezultat, atât cele din reclamele plătite (Facebook Ads și Google Ads), cât și cele din postările organice, trebuie adunate la un loc și interpretate.
Au fost îndeplinite obiectivele? Dacă nu, de ce? E limpede că omul de marketing n-are cum să-ți promită clienți, oricât de bine ar implementa un proces.
Am precizat la început că strategia trebuie să fie pe termen mediu și lung. De ce? Pentru că în urma analizei trebuie să faci neapărat schimbări. Nu-mi permit să-i prezint clientului aceleași chestii lună de lună fără rezultate. Nu doar că-mi pierd clientul, dar îmi pierd și moralul că știu să fac ceea ce zic că știu să fac.
Dacă lucrurile funcționează, atunci este timpul să repetăm. Repetiția e „mama învățăturii”.
Cum zicea domnul Becali într-un video viral pe internet? „Repetiție, repetiție, repetiție… repetă bă că de-aia ai servici! Ce, dai la strung, la pilă?”
Lăsând marile valori ale României deoparte (sau în liniște), repetiția se face atunci când vezi că ai rezultate.
Când implementezi chestii noi, nu poți să estimezi ce rezultate vei avea. În schimb, când repeți ceva ce a avut rezultate în trecut, atunci știi pe unde să te încadrezi cu estimările.
Ce zici de această strategie în jurul cuvântului POPULAR? E tare, nu? La fel de tare trebuie să fie și conținutul digital care va fi postat pe conturile tale de Social Media!

Ce trebuie să faci pentru a avea vizibilitate? E clar că trebuie să faci ceva, nu-i așa? Ei bine, acel „ceva” este conținutul digital.
Ce înseamnă conținut digital? Conținutul digital se referă la postări, deci fie la postări de tip text, fie la postări de tip imagine, fie la postări de tip video și uneori chiar și la postările de vocale, tip audio, dar mai rar.
Care este cel mai bun sau popular tip de conținut? Aș putea să spun manelele, pardon, clipurile. De ce? Pentru că printr-un clip, omul ia o pauză și savurează ceea ce vede.
Legat de manele, precizez că nu-mi plac, deși înțeleg că majoritatea sunt făcute să fie comerciale și la caterincă pentru vizualizări (îndeosebi cele din topurile de pe YouTube).
Personal, ador muzica simfonică și îmi place să ascult Bach, Beethoven și Mozart. Poate că preferințele mele înclină mai mult spre cultură și datorită faptului că știu să cânt la mai multe instrumente (pian și instrumente de alamă pentru fanfară).
Dacă dai o „geană” la tendințele de pe YouTube, vei observa că minim 5 din 10 videoclipuri sunt manele. De ce manele și nu altceva? Pentru că lumea are plăcerea spre „a o lua la vale”. E mai ușor să cobori de pe tobogan decât să urci în vârf ca mai apoi să te dai pe el, corect?
Psihologia joacă un rol foarte important în analiza comportamentului uman a celor care folosesc platformele de Social Media.
Care crezi că este principala sursă de venit a platformelor precum Facebook, Instagram sau TikTok? Reclamele? Nicidecum! Datele colectate de la fiecare utilizator. Când știi cum gândește omul, e mult mai ușor să-i vinzi ceea ce dorește, corect?
Pentru popularitate, clipurile sunt cele mai bune. Pentru a încuraja lumea la scris comentarii, postările de tip text sau imagini sunt cele mai recomandate. Bineînțeles, publicul trebuie stârnit, dar în niciun caz să nu-i dai pe tavă miciuni sau știri politice abjecte sau alte subiecte cu tentă distructivă.
Dacă vrei urmăritori educați, pune-te să-i educi!
Îmi place să creez postări în care să ofer informații. E drept că nu toată lumea vrea să citească și să învețe ceva nou când intră pe o platformă de socializare.
În general, platformele de Social Media sunt folosite pe post de refugiu și socializare (sau chiar de informare – mai vezi ce-a postat colegul de liceu sau vecinul etc.), doar că noi, ca oameni de marketing, le folosim pe post de platforme de vânzare.
Dacă nu vrei să fiu Social Media Manager pentru conturile tale online, dar vrei să te ajut la partea de creare a conținutului digital, te invit să vizitezi pagina „Creare conținut Social Media”. Acolo vei găsi ofertele în funcție de numărul de postări săptămânale. Alege pachetul care ți se potrivește!
Care sunt platformele pe care dorești ca businessul tău să fie vizibil?

Managementul are de-a face cu arta de a conduce, nu-i așa? Ei bine, managementul platformelor de Social Media înseamnă activitatea de organizare, conducere și gestionare a conturilor sau a paginilor de pe rețelele respective.
Și încă un lucru care merită menționat când vine vorba de management: întotdeauna există un risc. Cine răspunde dacă treaba nu merge bine? Cel care are cea mai înaltă funcție, adică în cazul de față, Social Media Managerul.
Nu vreau să mă dau erou și să zic că oricum pot să le fac pe toate, de la organizare, la crearea conținutului digital, la postare și la analiză, dar chiar și când am colegi subalterni, principala vină trebuie să cadă pe mine.
Îmi asuma vina? Categoric! Din moment ce s-a urmat strategia pe care am dezvoltat-o și nu s-a omis nimic, ba chiar s-a și îmbunătățit pe parcurs, iar rezultatele au fost „pe lângă”, vina este în primul și-n primul rând a mea.
Cred că asumarea este un mare atu care merită la fel de multă atenție ca orice altă trăsătură bună de caracter.
N-ai observat că vina cade adesea pe cel mai necăjit, pe omul cu cea mai neînsemnată funcție („vorba vine”, pentru că orice funcție e însemnată, mai ales dacă persoana respectivă face parte din echipa ta), iar șefii se spală rapid pe mâini ca și cum nimic nu s-a întâmplat din vina lor?
Dacă faci parte dintr-o astfel de firmă, cu manageri care „toată ziua, bună ziua” se spală pe mâini după ce împing nevinovații în „prăpastia vinovăției”, îți recomand să-ți găsești de lucru în altă parte.
Dacă e firma ta și realizezi că niciodata nu ți-ai tras managerii la răspundere, ci de fiecare dată vinovații au fost oamenii simpli, fără funcții care dau bine pe sticlă, atunci trebuie să te gândești serios dacă mediul pe care l-ai creat în companie este toxic sau nu.
În fine, astea sunt detalii pe care nu le-ai vrea într-o pagină despre Social Media, corect? Întâmplarea face ca titlul să conțină și cuvântul manager, iar dacă managerul nu este responsabil, asumat și vertical în ceea ce gândește și face, atunci nu e bine deloc.
Nu-i ușor să ai grijă de felul cum se prezintă o companie în mediul online. Nu-i ușor nici să fii constant, adică să vii mereu cu idei bune și să urmărești implementarea lor. Nu-i ușor nici să te trezești că eșecul îți bate în ușă, în geam, în portofel și că trebuie să-ți recunoști vina.
Viața nu-i ușoară! Dac-ar fi ușoară, toată lumea ar fi „pe val”.
Diferența dintre ușor și greu se vede în reacția noastră.
Reacțiile sunt un factor care merită luat în considerare la postările de pe Social Media. Ai o postare cu multe reacții? E de bine. Postarea n-are nicio reacție? Nu pare a fi de bine.
Cea mai bună platformă pentru a „testa apele” este TikTok. De ce? Pentru că postările ajung îndeosebi la persoanele care nu te urmăresc.
Postările pe Instagram și Facebook ajung foarte greu la cei care nu te urmăresc. Nu e imposibil, dar pentru asta trebuie să faci clipuri, adică „reel-uri”.
De obicei, pentru a avea vizibilitate pe Facebook și Instagram trebuie să faci campanii publicitare.
Campaniile publicitare (Facebook Ads, Instagram Ads, TikTok Ads) nu trebuie să fie prima soluție pentru a câștiga vizibilitate, respectiv clienți.

Unde vrei ca businessul tău să fie vizibil? Pe Google? Pe Facebook? Pe Instagram? Pe TikTok? Pe LinkedIn? Poți să fii vizibil pe toate acestea!
Google, Facebook și Instagram sunt cele mai populare platforme când vine vorba de campanii plătite. Fiecare are platforma proprie pentru configurarea și gestionarea campaniilor:
- Google
Google Ads
- Facebook & Instagram
Meta Ads
- TikTok
TikTok Ads
- LinkedIn
LinkedIn Ads
Îmi place că Facebook și Instagram au aceeași platformă de unde poți seta campaniile. De fapt, pe lângă Facebook și Instagram, există și WhatsApp.
Dacă ai un business, îți recomand să-ți faci cont pe aplicația WhatsApp Business. Vine cu mai multe avantaje, iar unul dintre ele este posibilitatea de a rula reclame plătite. Facebook, Instagram și WhatsApp sunt deținute de Meta.
De asemenea, platforma Threads, menită să-i ia fața platformei X (Twitter) a lui Elon Musk, aparține tot de Meta.
Care e cea mai bună platformă când vine vorba de reclame plătite? Din perspectiva mea, topul este următorul:
- Google Ads (pentru site-uri web)
- Meta Ads (pentru Facebook & Instagram)
- TikTok Ads
Să încep cu locul 3? Hai să-ncep cu TikTok.
TikTok, așa cum e ea construită, cu tot felul de lucruri suspecte și îngrijorătoare pentru psihicul omului, este cea mai bună platformă pentru vizibilitate organică, dar pare și cea mai ieftină din punct de vedere al rezultatelor.
Un dezavantaj, care poate fi privit și ca avantaj, e acela că TikTok este un ecosistem potrivit doar pentru aplicația de mobil. Toată lumea are un telefon mobil de tip smartphone, nu-i așa? Am văzut și oameni săraci de-a dreptul care aveau telefoane performante.
Chiar și cei din Africa au telefoane inteligente, mai ales în ultimii ani, de când s-a dezvoltat compania chineză Tecno Mobile, care apropo, au niște telefoane foarte interesante. Îmi place de numa-numa telefonul Tecno Pova 7 Ultra.
Dacă ar fi să pun o etichetă platformei TikTok, aceasta ar fi „senzație”. TikTok se bazează mult pe clipurile video, iar utilizatorul face „scrollită” de fiecare dată când accesează aplicația. E foarte greu să te bați pe atenția utilizatorului de TikTok dacă nu postezi ceva de senzație.
Facebook și Instagram au un public mult mai matur, mai ales Facebook, unde generațiile Baby Boomers (1946 – 1964) și X (1965 – 1979) se simt ca la ele acasă.
Instagram e mai mult pentru generația Milennials (1980 – 1996), adică fix oamenii care sunt cei mai potenți din punct de vedere financiar. Ei ar trebui să fie clienții ideali pentru tine. Bineînțeles, contează mult și ce produse sau servicii oferi.
Îmi place Meta Ads pentru simplul fapt că dintr-o singură platformă se poate configura o campanie care să ruleze pe toate platformele, adică reclama să fie vizibilă și pe Facebook, și pe Instagram, și pe Messenger, și pe WhatsApp. Tare, nu?
Totuși, platforma mea preferată este Google Ads. De ce? Nu doar pentru că este cea mai mare (ca și cum aș alege să țin cu Steaua sau FCSB pentru că ei ar fi cei mai buni din România sau cu naționala Braziliei sau a Spaniei pe același considerent că ar fi cei mai buni din lume), ci pentru că vizibilitatea se pliază în funcție de cerințe.
De exemplu, poți seta tipul de campanie Display Ads, o campanie asemănătoarea cu cea de pe Facebook, Instagram, TikTok. De ce este asemănătoare? Pentru că apare pur și simplu fără ca utilizatorul să caute produsul tău. Pe Facebook, Instagram și TikTok, reclama apare în cadrul aplicațiilor, iar pe Google apare pe site-urile partenere.
Un alt tip de campanie relevant pe Google este Search Ads. Când cineva caută ceva cu intenție, e clar că are un interes mare să cumpere, nu? Pe Facebook, Instagram, TikTok, lumea e „bombardată” cu reclame, în schimb, dacă face o căutare pe Google și îi apare serviciul sau produsul tău, înseamnă că are intenția să cumpere, iar tu vii cu oferta la locul și momentul potrivit.
Când vine vorba de produse, adică de un magazin online, ai posibilitatea să creezi campanii de tip Shipping Ads. Și Facebook are platforma Facebook Marketplace, dar este mai mult un eșec decât un succes. Lumea preferă „aici și-acum”, iar Google este principala platformă pentru vizibilitate, fie ea plătită (reclame), fie ea organică (naturală).
Menționez că vizibilitatea organică se referă la vizibilitatea naturală câștigată cu ajutorul optimizării SEO. Ce este SEO? Te invit să citești articolul „Ce este SEO?”. SEO este o unealtă de marketing prin care se optimizează și se indexează site-ul pentru motoarele de căutare precum Google, Baidu, Bing, Yahoo, Yandex, Qwant.
Trebuie să mai fac o mențiune: un Social Media Manager obișnuit nu se ocupă și de crearea reclamelor (campaniilor) pe Google Ads. Google nu este o platformă de socializare.
Bineînțeles, dacă ai un site web, atunci îți ofer o strategie completă prin care să includ și partea de site web, inclusiv partea de SEO (promvoare organică), nu doar partea de Google Ads.
Mă ocup și cu dezvoltarea site-urilor web, respectiv optimizarea și indexarea acestora în Google, deci îți pun la dispoziție expertiza mea completă pe zona tehnică.
La bază sunt consultant IT & Marketing. La următorul nivel sunt Software Developer & Social Media Manager. La ultimul nivel (nivelul de vârf), sunt arhitect. De care? Digital Systems Architect, respectiv Digital Growth Architect. Sună bine? Nu-i ușor să știi multe și să faci multe.

Orice lucru făcut trebuie să fie pus sub lupa analizei, corect? Analiza face parte din procesul de dinainte și după. La fel și raportarea.
E limpede că un Social Media Manager trebuie să fie în stare să ia decizii pe cont propriu, dar trebuie să fie și mai limpede faptul că înainte de toate, mai ales pe subiectele importante, să comunice cu tine.
Înțeleg că ești antreprenor sau director sau CEO și că vrei să știi pe ce se duc banii tăi. Am întâlnit oameni care făceau micromanagement la sânge. Bineînțeles, nu am stat mult pe lângă ei și nu-mi doresc vreodată să mă aleg cu o astfel de „boală”.
Dacă ai un manager responsabil de o activitate, atunci comunici cu omul respectiv și îi dai libertate. Crezi că nu merită să-i dai libertate? Atunci n-ai nevoie de Social Media Manager.
Cea mai mare favoare pe care i-a dat-o Dumnezeu omului, după harul evidențiat în Ioan 3:16, este libertatea de a alege. Omul nu este robot, astfel că Social Media Managerul care lucrează pentru tine trebuie să aibă libertatea de a lua decizii. Nu-i totuna să faci o analiză la lucrurile făcute de alții sau la lucrurile făcute de tine.
În urma analizei, primești un raport. Aici este momentul oportun să intervii. Bineînțeles, un Social Media Manager vine și cu propuneri de îmbunătățire.
Contează foarte mult și ce buget pui la dispoziția unui Social Media Manager. De exemplu, dacă îi dai mână liberă să se ocupe de Facebook, dar nu-i pui la dispoziție niciun buget pentru Facebook Ads, e ca și cum l-ai trimite la război cu furculița.
Dacă ai o pagină de Facebook, creșterea se va face extrem de greu fără a investi în reclame plătite (Facebook Ads). Pot să abordez partea de Facebook din trei perspective, și anume:
- Cont profesional de Facebook
- Pagină de Facebook
- Grup de Facebook
Nu intru în detalii cu privire la această abordare. Precizez doar că odată ce stabilesc o strategie, am nevoie de timp ca să o pun pe picioare.
Referitor la partea de analiză, există o formulă prin care se verifică rata de angajament sau mai bine zis, rate engagement-ul unei postări pe rețelele de Social Media.
Formula este următoarea: EG = (interacțiuni / reach) * 100
Hai să dau un exemplu.
Dacă am o postare cu un reach de 7.960 de persoane, 1.517 interacțiuni (o interacțiune poate fi o apreciere, un comentariu, o distribuire sau chiar salvarea postării), calculul se face în felul următor:
- EG = (7.960 / 1.517) * 100
=> EG = 0,19 * 100
=> EG = 19%
E bine? Da. 19% dintre persoanele care au văzut postarea respectivă au interacționat cu ea. Este chiar foarte bine să ai un astfel de procentaj!
În majoritatea cazurilor, postările de pe platformele de Social Media sunt trecute cu vederea. De ce? Fie nu ajung la publicul care trebuie, fie nu sunt calitative, fie sunt calitative, dar nu stârnesc interes.
Vezi că ceva nu funcționează? Schimbă-l! Vezi că ceva funcționează, dar ți se pare că merită îmbunătățit? Lasă-l așa!
Când vezi că ceva funcționează, dar ți se pare că e o treabă șubredă, decât să o schimbi, mai bine vii cu altă soluție dintr-un alt unghi și vei avea două soluții: una care deja funcționează și una care ți se pare mai bună, dar încă nu știi dacă va funcționa sau nu. Altfel stă treaba când o problemă are două soluții bune, nu-i așa?
Ei bine, după partea de analiză & raportare, e musai să se treacă la cercetare. Marile companii au departamente care se ocupă numai cu partea de cercetare, cu scopul de a inova.
Ce înseamnă partea de cercetare? Partea de studiere sau investigare a subiectului. Care este subiectul? În primul rând, concurența ta, dar și alte tipuri de afaceri asemănătoare.
Evident, nu tot ce face altul se aplică în businessul tău, dar poți adapta.
În calitate de Social Media Manager voi investiga ce fac competitorii tăi cei mai buni. Întotdeauna merită să-i luăm ca exemple pe cei mai buni, corect? După ce văd ce fac cei mai buni, încerc să pun în aplicare pe cazul tău.
Nu putem ști dacă un lucru e bun sau nu până nu se pune în practică. S-ar putea să dau greș sau s-ar putea să dau de succes. Ideea de bază este aceea că voi cerceta și voi testa variantele care îți vor pune afacerea într-o lumină avantajoasă.
La nivel de business, știu că nu totdeauna trebuie să te dezvolți. Uneori este bine să lucrezi mai mult la fundație, să o faci mai solidă, iar după aceea să te-apuci să construiești pe ea. Ei bine, așa face și un Social Media Manager.
Practic și teoretic, un Social Media Manager construiește prezența afacerii tale în mediul online. Când mă refer la prezență, mă refer la vizibilitate.
Apropo, știi care este cea mai bună abilitate din toate timpurile, abilitatea cea mai de dorit pentru un om? Comunicarea. Bine-bine, nu doar o simplă comunicare, ci arta de a comunica, mai ales în scris. Parcă sună mai bine, nu-i așa?

E drept că un brand nu se construiește peste noapte, dar este și mai drept (și mai util) faptul că brandul are nevoie de o voce. Ce este această voce? Exact acea artă de a comunica.
Raportat la vorbire și tăcere, știi când este cel mai bine să vorbești și când să taci? Dacă ajungi la o astfel de maturitate, vei fi un om înțelept.
Ai observat că oamenii „buni de gură” din jurul tău sunt oameni de succes? Am putea defini succesul, dar cu siguranță ai văzut că astfel de oameni au de toate, chiar dacă lumea le mai bagă câte o „fisă” și îi etichetează ca fiind mai ciudați. La urma urmei, sunt oameni descurcăreți și pun în mișcare lucrurile din jurul lor.
Aici am vrut să ajung, la a pune lucrurile în mișcare…
Când cineva știe să comunice cu tine, nu-i așa că faci ceea ce ți se spune? Dacă îți comunică pe un ton blând și înțelept să faci ceva ce nu știi, nu zici din prima că nu faci.
Ești căsătorit? Parcă altfel duci gunoiul când soția îți spune „Iubire, să duci te rog gunoiul, apoi să vii până în bucătărie!”, corect? Dacă ți-ar spune „Măi bărbate, du gunoiul ăla odată că de două zile îți spun să-l duci!”, îți vine să te duci la plimbare… Glumesc. Iubește-ți soția! Iubește-ți soțul! Partenerul de viață este darul lui Dumnezeu pentru tine!
Comunicarea se învață, deci n-ar trebui să fie un motiv de îngrijorare.
E culmea culmilor să spui că ai fi vrut ca partenerul tău de viață să-ți citească gândurile și să știe ce-ți dorești fără să-i spui!
Să-mi fie cu iertare, dar dacă până și oamenii surzi sau muți au nevoie de comunicare (au tot felul de modalități prin care comunică), atunci tu de ce nu ai vrea mai întâi să comunici cu partenerul înainte să te superi?
Un Social Media Manager are nevoie în mod obligatoriu de abilitatea comunicării. Ba mai mult, trebuie să o ducă la nivel de artă. De ce? Pentru că fără comunicare nu se face înțeles, iar dacă nu se face înțeles, lucrurile o iau la vale (sau la „sănătoasa”).
Fără comunicare, un Social Media Manager nu reușește să-ți transmită ceea ce vrea să facă. Nu-i așa că n-ai lăsa nimic pe mâna unui om care nu te convinge? Măcar să te convingă că are viziune și că treaba pe care o face are potențial.
Când vine vorba de mediul online, comunicarea este eminamente esențială. Cum altfel ai vrea ca lumea să vină în ecosistemul tău (ecosistemul fiind creat din site-ul web și conturile de Social Media) dacă nu comunici?
Oamenii au tendința să-i simpatizeze pe cei cu care rezonează. La fel se întâmplă și când vine vorba de serviciile sau produsele unei companii. Oare de ce? Pentru că în spatele deciziei este o comunicare pe limba lor. Este ceva natural să te identifici cu cineva care comunică pe limba ta.
Postările din mediul online trebuie să fie specifice pentru publicul tău. Cum? E multă psihologie în spate, dar factorul principal rămâne comunicarea. Ce fel de comunicare? În primul rând comunicarea în scris, dar și cea prin imagini și clipuri.
Se spune că o imagine valorează mai mult decât o mie de cuvinte. Totuși, nu sunt de-acord cu această afirmație. Este mult mai relevant să creezi cu ajutorul cuvintelor, decât cu ajutorul imaginilor.
Poate zici că un clip îți fură repede ochii și mintea, iar un text te plictisește. Sunt de-acord cu tine până într-un punct, și anume punctul în care iei o decizie. Ce faci când iei o decizie? Te bazezi doar pe reclama din videoclip sau te pui să faci o muncă de cercetare, să citești mai multe informații despre produsul sau serviciul respectiv?
Dacă tot am amintit de oamenii „buni de gură”, de ce crezi că au succes? „Filmele” pe care le au sunt „învelite” în tot felul de cuvinte puse într-o formă atractivă, iar când aceste cuvinte fac sens (nu doar că au sens), lumea aprobă ceea ce zic.
Un om „bun de gură” are toate șansele să fie manager. Ar fi extraordinar dacă ar fi și înțelept, adică să știe când să vorbească și când să tacă. Dacă mai este și organizat, atunci e musai să-l iei în echipa ta măcar ca om de vânzări.
Înainte să trecem mai departe, merită să specific faptul că o platformă de Social Media nu este o platformă de vânzări.
Evident, vânzările se fac oriunde exsită mulți oameni, dar ca Social Media Manager trebuie să ții cont de următorul aspect: oamenii intră pe platformele de socializare pentru socializare, pentru enterteinment (divertisment, distracție) și pentru a uita de lumea reală. Spațiul virtual a devenit (din păcate) un loc de refugiu și de recreere.
Care sunt principalele platforme de Social Media?

Sunt opt platforme principale de Social Media pe care merită să lupți pentru vizibilitate. Hai să le enumăr în ordinea importanței sau relevanței și apoi continuăm cu explicațiile:
- YouTube
- TikTok
- X (Twitter)
- Threads
Bineînțeles, sunt subiectiv, dar prefer să fiu subiectiv când vine vorba de alegeri. Oricât de obiectiv aș vrea să fiu, când vine vorba de alegere, mă uit la buget și la timp.
Dacă ești la început, îți recomand să pornești cu două platforme de Social Media. Alege două și du-le până la un nivel acceptabil. După ce vezi cum stă treaba și ai un mecanism care merge de la sine (evident, tot trebuie să creezi postări, să planifici, să vii cu idei noi), atunci te poți extinde și pe alte platforme.
Mie îmi place să fiu cât mai eficient posibil. Pe acest considerent, public aceleași postări pe mai multe platforme. E bine? Și da, și nu, dar când trag linie, balanța se-nclină mai mult spre da.
Fiecare platformă de Social Media este specifică pentru un tip de comportament. De exemplu, Facebook este o platformă potrivită pentru a-ți începe ziua la „cafelutză”, să dai like-uri la postări cu pisici și cățeluși, și să vezi ce mai face colegul de bancă pe care l-ai avut în liceu acum 20 de ani. Exagerez? Nu tot timpul.
Voi lua fiecare platformă și le voi da câte un calificativ pe steluțe. Calificativul maxim este de 5 steluțe pline. Nota maximă este 5 (adică 5 steluțe), iar nota minimă este 1 (adică 1 steluță plină). Ca notarea să fie cu impact, voi pune steluțe goale (necolorate) și doar steluțele pline (colorate) se vor lua în considerare. Uite aici notația pe care o vei vedea:
- 5 steluțe:
- 4 steluțe:
☆
- 3 steluțe:
☆☆
- 2 steluțe:
☆☆☆
- 1 steluță:
☆☆☆☆
Arată destul de încurajator, nu-i așa?
Înainte să abordez platformele, nu pot să nu-ți recomand următoarele pagini:
Chiar dacă nu ești Social Media Manager sau nu te ocupi de conturi sau pagini de Social Media, informațiile de pe cele două pagini îți vor prinde bine pe post de cultură generală. Lectură plăcută!
☆
Dintre toate platformele de Social Media, Facebook este platforma cea mai matură. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă stabilitate, perspectivă și bineînțeles, vizibilitate.
Deși se consideră că Facebook nu mai este la modă, încă are o mulțime de oameni care sunt activi și aici nu mă refer la activ în sensul de a fi online, ci activ în sensul de a posta sau de a scrie zilnic cel puțin un comentariu.
Odată cu înaintarea în vârstă, oamenii tind să-și exprime gândurile mai ușor. Care este cel mai rapid mod prin care să te exprimi? Scrii un comentariu la o postare a unui „influencer”. Cei mai activi „influenceri” de pe Facebook sunt politicienii.
Facebook este platforma cea mai bună pentru „a sta la taclale”. Evident, oamenii se ceartă foarte des pe subiecte politice, dar până la urmă socializează și ăsta este cel mai important scop pentru o platformă de socializare, adică să aibă oameni activi.
E clar că activitatea de a-ți da cu părerea este dăunătoare (în timp vei deveni un extremist), dar astfel de efecte devastatoare sunt deocamdată lăsate pe mâna sociologilor. Oamenii de rând nu se gândesc la efecte adverse și își continuă viața pe considerentul expresiei „Carpe diem”.
Îți dau un sfat prietenesc: dacă vrei să fii sănătos din punct de vedere mintal, stai departe de platformele de Social Media! Dacă vrei să faci business, fă business și atât! Nu te complica și nu te agita în spațiul online pentru niciun subiect politic sau social! Mulțumesc!
Îmi place platforma Facebook și pentru că ai mai multe entități, și anume poți să ai un cont personal, un cont profesional, o pagină și un grup.
Dacă ai o afacere, îți recomand să ai toate tipurile de entități. Dacă ți se pare greu să le gestionezi și n-ai timp (nici răbdare), spune-mi și mă ocup eu de ele.
Facebook este foarte bună pentru formarea de comunități. Un pic mai bună pentru crearea unei comunități este YouTube. De ce? Pentru că oamenii de pe YouTube sunt mai loiali. Probabil că loialitatea se măsoară și în tipul de conținut:
- Facebook: conținut scurt, oamenii petrec puțin timp pentru a-ți citi postarea sau pentru a-ți viziona clipul
- YouTube: conținut mediu spre lung, oamenii petrec mai mult timp pentru a te urmări, plus că revin adesea dacă abordezi teme interesante
☆☆
Pe lângă faptul că YouTube este ideal pentru comunități loiale, merită să precizez că YouTube este a 2-a cea mai populară platformă după Google, când vine vorba de căutare.
Google este cea mai potrivită platformă pentru căutări intenționale (îndeosebi cele informaționale și tranzacționale), iar YouTube este cea mai bună platformă pentru a viziona ceea ce te interesează, fie că vrei să urmărești un tutorial (cum să faci un Matcha Latte, sau ciocolată Dubai, sau tiramisu, sau cum să înveți să scrii cod), fie că vrei să urmărești un podcast sau chiar o știre.
Îmi place YouTube pentru că are un scop mai bine definit decât Facebook-ul, dar are niște dezavantaje care nu mă încântă.
Ca Social Media Manager, pot să mă ocup de strategia de conținut, de SEO pentru vizibilitatea clipurilor, să moderez comentariile, să analizez performanța canalului, să mă ocup de reclame și nu în ultimul rând, să răspândesc conținutul și pe alte platforme.
Fie vorba între noi, e musai să ai o platformă de backup la YouTube, o platformă unde să-ți pui clipurile. Cea mai la îndemână platformă este Rumble.
YouTube are o ideologie „woke” și nu știi când te poți trezi cu un clip suspendat din cauza unui neuron iritat al unui „woke-ist” care nu știe să discearnă binele de rău.
Îți recomand ca fiecare clip pe care-l încarci pe YouTube să-l pui și pe Rumble. Bineînțeles, trebuie să ai și un server propriu unde să-ți stochezi clipurile în caz că se-ntâmplă neprevăzutul să cadă și YouTube, și Rumble.
Cu timpul, vei fi atent și la backup. Până nu pățești „chestii”, te bazezi doar pe o platformă. Când vine „cutremurul”, începi să fii mai responsabil.
☆☆
TikTok este platforma care creează cei mai mulți iresponsabili. Nu vreau să zic că am ceva cu chinezii, chiar îi apreciez de la pământ până la stele (glumesc), mai ales când vine vorba de tehnologie (îndeosebi pe partea de telefoane mobile), dar modul parșiv de manipulare lasă de dorit.
Poate zici că oricum trebuie să „lucrezi” cu manipularea în mediul online și că îți convine dacă la final ieși pe plus. N-aș fi chiar atât de naiv.
Când intri cu businessul pe internet, trebuie să gândești practic. Nu merită să te afunzi în iluzii!
TikTok este dăunător pentru orice categorie de vârstă, nu doar pentru copii. E-adevărat, copiii nu mai au răbdare, suferă de „scrollită”, dar când vezi adulți care fac live-uri și îndeamnă lumea la „Tap-Tap”, după ce râzi, îți vine să plângi.
Cel mai bun lucru la TikTok este că orice postare e împinsă în față. Ajungi lejer la 300 de vizualizări, ba chiar 700 de vizualizări la o postare bunicică. Dacă ai un cont măricel, faci dintr-un tun 1000-2000 de vizualizări.
Bineînțeles, n-am încredere în acuratețea statisticilor (China este sinonimă cu minciuna), dar ca platformă, TikTok este potrivită pentru promovarea serviciilor sau produselor.
Dacă alegi TikTok, îți recomand să alegi neapărat încă una. Dacă ar fi să aleg doar două platforme de Social Media pentru promovarea afacerii mele, aș alege fără să clipesc TikTok și Facebook.
☆☆
Instagram este cea mai populară platformă în rândul tinerilor adulți sau altfel spus, în rândul generației Milennials.
În ultima vreme, Instagram a preluat modelul TikTok referitor la clipuri scurte, care sunt foarte mult împinse în față și cu ajutorul cărora ajungi la audiență nouă.
Un mic secret la clipurile de pe Instagram este acela că poți posta un clip și pe Instagram, și pe Facebook, și pe Threads. Dacă faci astfel, ai șansa la un număr frumos de vizualizări fără să investești în reclame plătite.
Bineînțeles, contează și numărul de interacțiuni per postare. Cu cât numărul de interacțiuni este mai mare în prima fază (adică în primele 2 până la 8 ore), cu atât mai rapid se propagă postarea și ajunge la persoane care nu te urmăresc, dar care „consumă” conținut asemănător cu al tău.
Algoritmul platformelor de Social Media este cât se poate de atent cu utilizatorii. Urmărești des postări despre programare? Tot frigiderul sau „feed-ul” îți va fi plin cu astfel de postări recomandate. Urmărești meciuri de fotbal, faze tari, goluri, campionate specifice? Vei primi o grămadă de recomandări pe temele respective. Urmărești știri din showbiz și cancanuri? Primești tot felul de poze cu vedete amețite.
Dacă în viața reală avem zicala „Spune-mi cu cine umbli ca să-ți spun cine ești”, în mediul virtual avem proverbul „Spune-mi la ce te uiți ca să-ți spun cine ești”. Te uiți la prostii? Devii &#@$%. Te uiți la chestii interesante și cauți cultură? Devii bun.
Trebuie să ai un pic habar de modul în care funcționează aceste platforme de socializare. O platformă de Social Media nu trebuie „să te fure” cu mirajul că nu vede nimeni ce faci când te ascunzi în spatele unui telefon și a unui cont cu username anonim.
Vrei să ai succes pe Instagram cu businessul tău? Fără reclame plătite și fără o strategie de conținut nu ai nicio șansă. Nici dacă ai conținut foarte bun? Depinde cine ești: dacă ești o vedetă națională (sau internațională), nu contează ce business ai, fanii vor dori să cumpere de la tine, dar dacă nu ești o persoană publică și începi „viața în online” a firmei, trebuie neapărat să ai un buget sănătos de marketing.
Nu recomand Instagram ca platformă individuală pentru promovarea afacerii! Ori o legi cu Facebook, ori cu YouTube, ori cu TikTok. Dacă îți place atât de mult (probabil ești din generația Milennials) și vrei neapărat să intri cu businessul pe Instagram, te sfătuiesc să vii rapid și cu un site web ca să ai vizibilitate pe Google (SEO + Google Ads).
☆☆☆
X (vechiul Twitter) este cea mai bună platformă când vine vorba de noutăți din lumea știrilor. Ce fel de știri? Știri de tot felul, de la știri politice, sportive și cancan, până la știri din lumea businessului sau evenimente.
Dintre toate platformele de Social Media, X este cea mai izolată platformă. De ce îmi permit o asemenea declarație tăioasă? Pentru că nu poți să crești pe X în mod organic dacă nu ești o persoană publică și dacă nu ai postări care să instige sau să agite lumea în comentarii.
Nu pot să recomand platforma X pentru promovarea businessului. Mai degrabă aș spune că este o platformă de unde îți iei informații la a 2-a sau a 3-a mână (la prima mână nu găsești nicăieri), decât că este o platformă cu vizibilitate pentru cei care sunt la început de drum și creează postări după postări.
Evident, contează și cum arată postarea. La urma urmei, oamenii sunt cei care aleg să reacționeaze sau nu la postările tale. Ține cont de feedbackul oamenilor!
Ca fapt divers, știrile internaționale care apar pe site-urile de știri din România au o întârziere de minim 1 oră sau 2 ore. Dacă acum apare o știre interesantă la nivel internațional (#război, #calamități, #viruși, #showbiz, #politică), durează cel puțin o oră până să fie preluată și integrată într-o știre pe site-urile de la noi din țară. E mult? Suficient de mult!
În mass-media, „informația” se traduce (și se propagă) în „putere”. De aici putem trage concluzia că trebuie în mod obligatoriu să ai postări originale și să oferi conținut valoros din domeniul tău de activitate la fiecare postare pe platformele de Social Media.
☆☆☆
LinkedIn este o platformă pentru profesioniști sau cel puțin aceasta i-a fost menirea.
În ultimii ani, calitatea conținutului a scăzut după ce s-a „facebooficat” sau „tiktotizat”, în sensul că platforma a fost inundată de anumiți guru care postează zilnic tot felul de glume sau citate motivaționale care reliefează prostia sau opulența profesională.
Toate-și au rolul lor, dar nu toate își au rostul lor. Cred că voi scrie un articol cu titlul afirmației anterioare…
Nu zic că-i rău să ai succes din punct de vedere profesional, dar când începi să te lauzi, înseamnă că ai o problemă și nu te mulțumește nimic.
De cealaltă parte a situației, au apărut tot mai multe persoane care se plâng pe LinkedIn. De ce se plâng? Lacrimile atrag like-urile și mesajele de susținere (empatie). Glumesc. Se plâng de mediul de lucru, de situația economică a României, de atmosfera politică la nivel global și de alte chestii banale care n-ar trebui să fie incluse într-o postare pe o platformă precum LinkedIn.
Cu toate hibele și bubele, LinkedIn rămâne o platformă unde îți poți găsi de lucru și fără să vrei. Cum așa? Sunt o grămadă de doamne și domnișoare de la HR care te abordează în privat cu diverse propuneri de angajare.
Dacă vrei să fii abordat pe LinkedIn cu oferte de lucru în domeniul tău de activitatea, mai întâi trebuie să-ți aranjezi profilul (să scrii care este experiența ta, unde ai lucrat, ce abilități ai, plus perspectiva de viitor), iar după aceea să te conectezi cu cât mai multe persoane. Pe LinkedIn nu există „friends”, ci „connections”. Nu te împrietenești cu oamenii, ci doar te conectezi.
În schimb, dacă ai o companie și vrei să o evidențiezi ca reper în domeniu, atunci ai nevoie și de o pagină de business, nu doar de un cont personal. După aceea, trebuie să creezi conținut, deci să postezi.
Recomand LinkedIn pentru cei care sunt la alt nivel și nu își iau clienții de pe Facebook, Instagram sau TikTok. Când ai un business B2B (Business-to-Business), nu vrei să te complici cu lucruri mărunte, nu-i așa?
Pare o aroganță la prima vedere, dar ca exemplu, nu o pui pe Real Madrid sau pe Barcelona să joace în liga a 2-a sau a 3-a din Spania sau în campionatul României (#Superliga) pentru că așa vrei tu. Astfel de echipe profesioniste trebuie să joace în prima ligă, într-o ligă unde să aibă șansa de a evolua, de a progresa și de a performa (#ChampionsLeague).
Poate zici că Real Madrid ar „rupe tot” și ar face show după show în liga a 3-a, i-ar bate pe toți la scoruri astronomice. E-adevărat, dar dacă cineva foarte bun stă prea mult într-un mediu mediocru, devine parte din mediul respectiv. Vrei, nu vrei, așa este și în business.
☆☆☆☆
Pinterest nu se ridică la nivelul lui Facebook, TikTok sau YouTube, dar e bine să fie luată în calcul mai ales la partea de SEO pentru că imaginile se indexează foarte bine în Google.
Dacă vrei să descoperi idei noi fie pentru design interior, fie idei de tip craft, fie idei pentru orice chestie din categoria „frumos”, Pinterest este platforma de Social Media potrivită pentru tine!
Numele Pinterest poate fi ușor derutant pentru românii care vor să spună că vine de la „pe interes”. Pinterest nu-i deloc o platformă pe interes, ci mai degrabă una care oferă, chiar gratuit, idei de interes (uneori de maxim interes).
Nu trebuie să pui accentul pe Pinterest pentru vizibilitatea afacerii tale. Pentru mine, în calitate de Social Media Manager, Pinterest seamănă mai mult cu un buzunar de la portofel, un fel de buzunar unde pot să pun un card bancar sau o carte de vizită.
Nu se știe niciodată când am nevoie de buzunarul sau de conținutul din buzunarul respectiv. Așa e și cu Pinterest.
☆☆☆☆
Îmi place Threads pentru că are o secțiune dedicată în Instagram, adică, după ce „scrollezi” un timp postările de la „Search” sau de la „Home din Instagram”, apare un carusel cu postări de pe Threads.
Precizez că un cont pe Threads se poate crea direct din Instagram. Eu așa am procedat până acum pentru toate conturile mele. Partea bună este că se pot copia și datele de profil, cum ar fi descrierea și imaginea de la avatar.
Un alt lucru care îmi place la Threads este acela că poți să ai mai multă vizibilitate la o postare decât la o postare de pe X (Twitter).
Nu m-am împăcat nici acum cu ideea că unele platforme ajung la saturație și de utilizatori, și de postări, astfel că au tot felul de algoritmi care favorizează conținutul postat de conturile vechi și populare.
Cam atât cu aprecierile pentru Threads. Restul e cancan…
Threads e locul ideal pentru exprimarea celor mai ciudate și abstracte gânduri. La urma urmei este o platformă de socializare, dar mi se pare prea de tot să te etalezi fără perdea pe internet.
Apropo, internetul nu este un spațiu public! De aceea ai nevoie de un Social Media Manager calculat și integru, care să pună afacerea ta într-o lumină bună pentru a fi demnă de apreciat, nu călcată în picioare și arătată cu degetul.
Pe ce platformă de Social Media dorești să ai vizibilitate cu businessul tău?
Te rog să ții cont de steluțele pe care le-am dat fiecărei platforme. Chiar dacă unele platforme par mai inocente (Threads, Facebook) decât altele (TikTok, YouTube), la final te interesează vizibilitatea, comunitatea care se strânge în jurul tău și nu în ultimul rând, clienții.
Tu alegi, eu te ajut!
Pe lângă avantajele de a avea pe cineva care se ocupă de vizibilitatea businessului tău în mediul online, de a lăsa grija marketingului pe seama unui profesionist, de a avea o strategie coerentă pentru abordarea fiecărei platforme de socializare, de a avea conținut digital personalizat zilnic (sau cât de des dorești), de a primi un raport cu ceea ce se lucrează și care sunt rezultatele, de a avea un om creativ în echipă, de a-ți înțelege businessul și a-l „marketa” așa cum se cuvine, pur și simplu vei avea un om în echipă care va promova complet afacerea ta pe internet. Tare, nu?
Chiar dacă nu sunt angajatul tău, ci doar colaborator, la cât de mult vom avea de lucrat împreună, ne putem considera colegi. Tu îți dorești vizibilitate pe platformele de Social Media, eu îmi doresc să te ajut, iar de aici rezultă că amândoi vom trage în aceeași direcție.
Probabil că până acum făceai tu postări și te ocupai de prezența businessului în mediul online sau poate că ești la început și afacerea ta n-are prezență pe internet. Fii pe pace! Te ajut indiferent de situația în care te găsești acum!
Când mergi cu avionul, nu te întrebi dacă pilotul este bun sau dacă știe ce face. De ce? Pentru că nu oricine ajunge într-o astfel de funcție. La fel, când urci într-un taxi, nu te întrebi dacă șoferul știe să conducă sau nu și nici dacă știe să te ducă la destinație. Fie vorba între noi, șoferii de taxi sunt profesioniști la condus. Ei bine, un Social Media Manager este un profesionist când vine vorba de platformele de Social Media.
Principalele atuuri al unui Social Media Manager sunt organizarea, înțelegerea modului de funcționare a platformelor de socializare, abilitatea de a comunica și nu în ultimul rând, perceperea și priceperea modelului tău de business.
Ce zici? Ai nevoie de un Social Media Manager?

Ai nevoie de servicii complete de promovare online? Sunt aici pentru a te ajuta cu cele mai bune sfaturi și soluții!
Un Social Media Manager, pe lângă activitatea de a planifica, crea și posta, te poate ajuta și la partea de reclame plătite, cum sunt platformele Google Ads și Facebook Ads.
De obicei, reclamele plătite au ca scop generarea de profit instant, deci se abordează o strategie pe termen scurt de tipul „Azi bag 100 RON, mâine scot 1.000 RON”. Bineînțeles, așa au fost gândite, dar rezultatul nu este întotdeauna favorabil. De ce? Pentru că există concurența care nu doarme, plus că decizia finală îi aparține potențialului client, iar algoritmii o iau razna deseori.
Maxim, pot să-ți ofer vizibilitate pe internet, atât pe platformele de Social Media prin tot felul de postări care să atragă atenția ca un magnet, cât și prin reclame (campanii) plătite, dar nu pot să aleg în locul nimănui să cumpere sau nu de la tine.
E drept că o reclamă bună îl face pe un potențial client să cumpere direct, fără să pună întrebări, dar dacă te contactează și aveți o discuție la telefon, atunci „închiderea” ține 100% de tine sau de omul care este la vânzări.
Apropo, ai oameni la vânzări? Ai agenți de vânzări?
Ca Social Media Manager, principala mea responsabilitate este vizibilitatea, nu vânzarea. Totuși, dacă vrei să fie și vânzarea, atunci te pot ajuta cu un funnel de vânzări.
Un funnel de vânzări reprezintă un ecosistem în mediul online prin care se atrag cât mai mulți oameni, iar în urma filtrării, din potențial clienți ajung clienți propriu-ziși.
Hai să vedem ce este un funnel de vânzări…
Ce este un funnel de vânzări? Este soluția premium a unui Social Media Manager.
Imaginează-ți un funnel de vânzări precum o scară, unde fiecare treaptă reprezintă un pas în procesul decizional al clientului.
Dacă faci o căutare pe Google, vei da de TOFU/MOFU/BOFU, niște cuvinte ce te fac să simți că știi chineza (glumesc). Eu prefer o variantă mai simplă și mai eficientă formată din cuvintele ABCD.
Ce înseamnă ABCD în cazul meu?
- Atracție
- Beneficii
- Convingere
- Decizie
Practic, ecosistemul pe care-l creez va fi un abecedar din care un potențial client învață și tot învață până devine client propriu-zis. E destul de interesant.
Vrei și tu un funnel de vânzări? Contactează-mă!
Oricând ai nevoie de un Social Media Manager care să se ocupe de vizibilitatea afacerii tale în mediul online, spune-mi și voi încerca să te ajut.
Prețul va fi variabil în funcție de numărul de platforme, respectiv numărul de postări zilnice sau săptămânale.
Notă: Imagini generate cu Midjourney (AI)
„Binele-i bun atunci când e bine făcut.”
✍ Horja Robert Emanuel
Consultant IT & Marketing
WhatsApp 075 041 7794
Social Media Manager