Salutare! Vrei ca site-ul web al afacerii tale din Sibiu să fie în topul căutărilor pe Google și pe alte motoare de căutare?
Dacă ești din județul Sibiu, din orașele Mediaș, Cisnădie, Avrig, Agnita, Dumbrăveni, Tălmaciu, Copșa Mică, Săliște, Miercurea Sibiului, Ocna Sibiului etc., înseamnă că informațiile de pe această pagină sunt pentru tine!
Pentru mai multe detalii legate de serviciile SEO pe care pot să ți le ofer, te rog să mă contactezi pe WhatsApp la numărul de telefon 075 041 7794. Mulțumesc!
Cuprins
Totul începe cu Sibiu
Oare titlul de mai sus este o afirmație competentă sau una corigentă, adică folosită doar să îndulcească mirosul lecturii de față? Hai să o luăm la pas și îți vei da seama care este răspunsul corect.
Unde ai început să faci business? Dacă ești din Sibiu și afacerea ta se desfășoară în Sibiu (sau în toată România, Europa, Asia, lumea), atunci vorba aia, „Omul sfințește locul”. Ești un sibian adevărat!
Dacă-ți las câteva statistici, așa, cu bulinuță, te deranjează? Apropo de SEO, ca să faci SEO ca la carte (îți recomand să citești articolul „SEO ca la carte”), trebuie să ai o cultură generală bogată.
SEO se bazează foarte mult pe text, nu doar pe partea tehnică și alte detalii interesante. Afli de la mine, negru pe alb, că textul reprezintă (minim) 51% din optimizarea SEO. Să revenim…
Sibiul este județul (sau orașul) de la care au început o grămadă de lucruri bune. Sper că te pot ajuta cu SEO pentru site-ul tău, ca în final să ai o afacere cât mai binecuvântată din toate punctele de vedere!
Îți las câteva curiozități despre Sibiu sau despre ce anume s-a început la Sibiu:
- 1292: primul spital atestat de pe teritoriul actual al României.
- 1330: prima bibliotecă menționată pe teritoriul României.
- 1494: prima farmacie deschisă în țară.
- 1525: prima tipografie din Transilvania.
- 1612: primul calendar din România.
- 1778: primul ziar publicat în Transilvania.
- 1817: primul muzeu din România și Europa de Sud-Est (Muzeul Brukenthal).
- 1872: prima bancă cu capital integral românesc (Banca Albina).
- 1894: prima stațiune montană din România (Păltiniș).
- 1898: prima enciclopedie din România.
Ce zici de curiozitățile enumerate anterior? Câte dintre ele știai? Gândește-te că același lucru este și cu afacerea ta… Cine știe de ea? Toți oamenii din județul Sibiu? Întreaga Românie?
Site-ul tău trebuie să fie bine pus la punct, dar trebuie să fie și mare, ca volum. Nu știu ce site ai, dacă e doar de prezentare sau este magazin online, dar îți spun (scriu) că blogul trebuie să nu lipsească din agenda strategiei tale de SEO!
Presupun că vrei să colaborăm, dacă tot ești la mine pe site. Ei bine, blogul contează enorm pentru urcarea site-ului web în clasamentele motoarelor de căutare precum Google, Baidu, Qwant, Yandex etc.
Fără blog, site-ul tău ar fi ca o pădure fără copaci. Apropo de pădure, îți recomand să vizitezi „Parcul Natural Dumbrava Sibiului”.
Dumbrava SEO
Sibiul este un oraș foarte plăcut, dar la fel este și județul Sibiu. Așezat în centrul țării (sau în inima României), Sibiul are numeroase atracții turistice.
Dacă mergi vreodată în „Parcul Natural Dumbrava Sibiului”, îți recomand să vizitezi Muzeul ASTRA. Cum stai cu răbdarea? Alocă-ți minim 3 ore, dar crede-mă, vei avea ce vizita.
La Muzeul ASTRA vei avea ocazia să vezi acea casă de pe bancnota de 10 RON. Apropo, știi care sunt personalitățile românești de pe cele 8 bancnote puse în circulație de Banca Națională a României?
Dacă tot am scris de cultură generală, hai să las scris și personalitățile care apar pe bancnotele românești:
- 500 RON – Mihai Eminescu
- 200 RON – Lucian Blaga
- 100 RON – Ion Luca Caragiale
- 50 RON – Aurel Vlaicu
- 20 RON – Ecaterina Teodoroiu
- 10 RON – Nicolae Grigorescu
- 5 RON – George Enescu
- 1 RON – Nicolae Iorga
Apropo de bani, ai prețurile afișate pe site? Este foarte bine să ai prețurile afișate la fiecare serviciu sau produs. Prețurile serviciilor mele le găsești pe pagina „Servicii”.
Bineînțeles, apar situații când anumite servicii sunt personalizate, dar fii pe pace, dacă ești clientul meu, vei ști pe ce dai banii…
Site-ul afacerii tale trebuie să fie precum o dumbravă sau cel puțin ca un loc potrivit pentru navigare (plimbare). Cu cât ai mai multe servicii, produse sau informații (#blog) de oferit, cu atât ești mai mult în avantaj.
Hai să-ți scriu un secret: avantajul clientului e avantajul tău. E logic? Este.
După ce vizitatorul s-a plimbat pe site, are nevoie și de un loc de odihnă. Ar fi bine dacă l-ai primi în palat…
Palatul SEO
Ți-am lăsat un clip de prezentare al Palatului Brukenthal. Ai timp 30 de minute? Dacă ți-e sete de cultură, vizionează-l!
Site-ul web trebuie să fie atractiv atât pentru vizitator, cât și pentru motoarele de căutare. Rolul SEO în toată această poveste este să ofere site-ului o autoritate impozantă. Pentru cine? Pentru toată lumea!
În interiorul Palatului Brukenthal se află Muzeul Brukenthal, în cadrul căruia se află o pinacotecă extraordinar de valoroasă.
Probabil cea mai bună comparație a Muzeului Brukenthal este cu un magain online, dar din moment ce ai un site de prezentare, blogul îți va fi de folos.
Îmi place Sibiul pentru calitatea culturii pe care o oferă poporului român. Același lucru trebuie să-l zică și vizitatorii site-ului tău. Ce oferi?
Tot ceea ce oferi trebuie să fie „îmbrăcat” într-o formă atractivă. Până la urmă, ambalajul contează enorm când vine vorba de marketing, corect?
Trebuie ca în interiorul ambalajului să oferi o valoare și mai mare! De ce? Pentru că vei primi o răsplată înmulțită. În schimb, dacă oferi servicii sau produse de proastă calitate, vei avea de suferit pe termen lung.
Îți recomand ca după ce vizitatorul s-a plimbat pe site și a fost primit în palat pentru a se delecta cu informațiile afișate pe site, să începi târgul.
Cum se face târgul? Ca la piață… Evident, știi foarte bine ce costuri ai și nu te pun eu să lași din preț (sau să urci), ci poți începe să-i faci ofertă vizitatorului. Cum?
Piața Mare Sibiu
Dacă ar fi să aleg o zonă în care să mă învârt în cerc ca metodă de relaxare, aș alege întotdeauna Piața Mare din Sibiu.
Există și alte orașe mari din România care au un centru istoric fascinant, precum Alba Iulia, Arad, Brașov, Oradea, Timișoara, dar ca Sibiul nu-i niciunul. O spun din perspectiva unui lipovan (locuitor al orașului Lipova, județul Arad).
Site-ul tău trebuie să aibă niște CTA-uri. Ce înseamnă CTA? CTA vine de la „Call To Action” sau „Ce Tot Aștepți?” (glumesc…), astfel că prin CTA se îndeamnă potențialul client să achiziționeze serviciul sau produsul oferit de tine.
Bineînțeles, nu trebuie să fii agresiv și să pui tot felul de CTA-uri pe considerentul „Apasă aici, câștigă acolo!”.
Site-ul tău trebuie să fie configurat în așa fel încât vizitatorul să-și dorească să cumpere de la tine. Nu trebuie să te lauzi cu ceea ce oferi, ci mai întâi să te asiguri că oferi calitate, iar mai apoi să-ți configurezi site-ul într-o modalitate fină și atractivă.
Înainte de toate, trebuie să precizez că nu mă apuc să rezolv nimic până nu efectuez un audit site-ului tău.
Audit SEO
Ce este un audit SEO? O analiză a site-ului web. Din moment ce omul are nevoie de analize medicale anuale (sau periodice), iar mașina de o inspecție tehnică periodică, tot așa și un site web are nevoie de un audit.
Ce puncte ating la audit? Mai multe informații găsești pe pagina „Audit SEO”.
Segmentez auditul în 3 părți, și anume: audit tehnic, audit on-page și audit off-page. Fiecare parte este importantă și face parte dintr-un întreg.
Nu-i așa că un medic nu-i dă pacientului rețeta de vindecare înainte să-l consulte? Și eu sunt consultant, deci trebuie să mă ocup în mod obligatoriu prima dată de analiza site-ului tău.
După ce efectuez auditul SEO, îți prezint raportul, te uiți peste el, vezi și tu ce este și ce ar trebuie să fie, iar apoi mă pot apuca de optimizare SEO propriu-zisă.
Optimizare SEO
Optimizarea SEO o pot începe cu soluționarea problemelor izvorâte în urma auditului.
Ulterior, voi face o listă de cuvinte cheie pentru care dorești ca site-ul tău să apară în topul căutărilor, iar apoi voi trece la partea de creare de conținut: adăugare/modificare text, creare articole de blog și probabil voi crea câteva pagini cu accent mai mult pe text.
Hai să-ți explic o chestie… Dacă site-ul tău se numește consultant.horjarobert.ro (dau doar un exemplu) și cauți pe Google „consultant.horjarobert.ro”, nu înseamnă că site-ul este optimizat SEO doar pentru că apare pe primul loc în căutări.
Este logic să apară numele site-ului pe primul loc din moment ce faci căutarea exact după nume.
În ce domeniu activezi cu afacerea ta? Vinzi canapele? Bun. Atunci la căutarea „canapele Sibiu”, site-ul tău ar trebuie să apară în top. Poți să testezi, apare?
Dacă apare în prima pagină de pe Google (sau alt motor de căutare), atunci înseamnă că ai un site bine optimizat din punct de vedere SEO.
Dar ce e de făcut dacă nu apare? Site-ul tău trebuie optimizat. Apropo, știi cum să verifici dacă site-ul tău este indexat în Google? Îți recomand să citești articolul „Cum verifici dacă un site este indexat în Google?”.
Am dat doar un exemplu pentru optimizarea locală, adică tu ai nevoie neapărat de căutări locale. Va trebui ca persoanele din Sibiu care vor căuta „canapele” să vadă site-ul tău în căutări.
Mai mult decât atât, poate vrei ca site-ul tău să le apară și celor din Arad, Suceava, Constanța, Teleorman, Baia Mare, nu? Aici am vrut să ajung. Site-ul tău trebuie optimizat din punct de vedere SEO atât local (pentru Sibiu, sibieni), cât și la nivel național (pentru toți românii).
Optimizarea SEO nu se face de azi pe mâine și chiar dacă vei prinde un loc pe prima pagină în Google (cu anumite cuvinte cheie), tot vei avea nevoie de mentenanță, în sensul că dacă ești la început și postezi 2 articole de blog pe săptămână, după 6 luni va trebui să postezi 1 articol de blog săptămânal.
Este foarte important ca toate paginile și articolele de blog să fie bine optimizate SEO! Din moment ce colaborezi cu mine, vei învăța și câte ceva despre SEO.
Servicii SEO Sibiu
Sibienii și românii au nevoie de produsele sau serviciile tale? Dacă da, înseamnă că trebuie să investești în SEO, adică în promovarea site-ului web al afacerii tale!
Știu că uneori e greu să iei decizii pentru bunul mers al firmei, dar dacă e vorba de dezvoltare, atunci ia în calcul succesul.
Ce este succesul? Fiecare om poate să definească succesul într-un mod propriu, dar la final concluzia este aceeași: binele.
Sloganul meu este „Binele-i bun atunci când e bine făcut”. Dacă vrei ca site-ul tău să fie bine văzut de către motoarele de căutare și să fie plăcut la navigare pentru vizitatori, atunci contactează-mă și te ajut cu plăcere!
Contact
Pentru mai multe detalii legate de serviciile SEO pe care pot să ți le ofer, te rog să-mi scrii pe WhatsApp la numărul de telefon 075 041 7794.
Orice site web are nevoie de SEO! Îți recomand să lecturezi articolul „SEO-n sus, SEO-n jos, cu un plus ai site-ul BOSS!”. Dacă ai timp, dă-i o „geană” și pe blogul meu, poate găsești ceva ce te interesează.